DONATE BANNER

20% din impozitul firmei

Ce spune legea?

 20% din impozitul pe profit al companiilor poate fi redirecţionat către un ONG care sustine o cauză socială. Pentru a putea fi scazută din impozitul pe profit aferent anului fiscal 2012, suma redirecţionată nu poate fi mai mare de 3 ‰ (mie) din cifra de afaceri, iar plăţile trebuie făcute până la 31 decembrie.   Desi Codul Fiscal permite încă din 2004, ca firmele să redirecţioneze 20% din impozitul pe profit datorat statului către un ONG, fără nici o cheltuială suplimentară, foarte puţine companii uzează de această facilitate. Suma totală care ar putea fi redirecţionată de către companiile româneşti se ridică la 3-400 milioane de euro anual. Câte se pot face cu 400 milioane de euro!

IMPOZITUL PE PROFIT al oricărei companii poate avea următoarea repartizare, conform Codului Fiscal, Titlul 2, Capitolul II, articolul 21, alineatul (4), litera p) Contribuabilii care efectueaza sponsorizări si /sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare, si ale Legii Bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările si completările ulterioare, precum si cei care acordă burse private, potrivit Legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, dacă totalul acestor cheltuieli indeplineste cumulativ următoarele conditii:

     - este in limita a 3 ‰ (mie) din cifra de afaceri

     - nu depăseste mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat

Ce vă propunem noi:

     - 80% din impozitul pe profit către stat

     - 20% după cum permite Legea, către Asociatia „Împreună pentru copiii cu cancer”.

Cum ne puteti ajuta?

Încheând un contract de sponsorizare cu Asociatia „Împreună pentru copiii cu cancer”. Sponsorizarea, desi este o cheltuială nedeductibilă, nu i se aplică impozit 16%. Sponsorizarea este total deductibilă din impozit, dacă se încadrează în limitele impuse de codul fiscal (să nu fie mai mare 3 ‰ (mie) din CA, si de 20% din impozit).

20% din impozitul companiei tale înseamnă viată!

?>